Anyoli - mai mult decât un simplu ,,mulțumesc"
Îmi place să colecționez zâmbete. Încerc să culeg câteva în fiecare zi de la apropiați și/sau de la străini. Dacă reușesc să înveselesc măcar o persoană, eu sunt mulțumită de victoria mea. Pentru mine, cele mai importante zâmbete sunt cele ale părinților mei. Sunt sprijinul meu, eroii care mă cunosc cu adevărat. Călătoria mea prin viață a fost mereu presărată cu obstacole, dar nu suficient de mari încât să nu le pot depăși. Primii pași, prima victorie La vârsta de 1 an mi-a fost administrat un vaccin care mi-a atins un nerv, ceea ce a condus mai târziu la hemipareză spastică dreaptă. Adică, mi-a fost afectată abilitatea de a merge. Ca și bonus m-am ales și cu strabism (afecțiune la nivelul ochilor). Atunci când nimeni nu îmi mai dădea nicio șansă, părinţii mei s-au străduit să obțină imposibilul. Am făcut primii pași la 2 ani și o zi, însă la tratamentele dure nu s-a renunțat. Astăzi pot umbla fără dificultăți, uneori, șchiopătez. A fi diferit NU e un...
