Atunci când teama se transformă în iubire

Nu mi-e ușor să scriu despre aspecte care nu au avut mereu un impact pozitiv asupra mea. Am reușit să trec, cu dificultate, peste o fobie care m-a marcat ani la rând. 

Poate pare greu de crezut, dar unele iubiri nu sunt dintotdeauna, însă pot rămâne pentru totdeauna. La început, cățeii au fost o slăbiciune. Acum sunt o  plăcere. 

Cum am ajuns să îi iubesc?

Simplu. 

Dumnezeu are grijă ca mereu să se întâmple lucruri frumoase la momentul potrivit. Așa cum l-am cunoscut și eu pe Snow, cățelușul meu perfect. Micuț, blănos și alb ca zăpada.

L-am întâlnit pentru prima dată la Mihaela, verișoara mea. Atunci se afla în postura de mireasă. O femeie fericită învăluită în alb și zâmbete. Radia de fericire. Și Snow era mereu prin preajmă. Se plimba prin cameră fără să-l deranjeze agitația. S-a obișnuit de îndată cu străinii. Chiar și cu mine. Cea care s-a înghesuit într-un colț pentru a evita contactul direct cu animalul. Și am reușit, dar nu pentru mult timp. 

Probabil, Snow a simțit că îmi este teamă, dar nu a ezitat să se apropie. Încet și sigur pe el. Fără să latre, cu ochii mari și privirea ațintită asupra mea. S-a oprit în fața mea. A așteptat o mângâiere. Mâinile mele tremurau. Nu am îndrăznit să îl ating. A înțeles. S-a așezat lângă mine cu boticul pe labe. Mârâia. 

- Își dorește să îl mângâi, spune Mihaela.

- Îmi este frică, îi răspund.

- Nu-ți forța limitele. El are răbdare. Așteaptă. Îi place să fie mângâiat de către toți. Mai ales de tine. 

- De unde știi că își dorește ca eu să-l mângâi?

- S-a așezat lângă tine și așteaptă. Speră să îl accepți, să îl iubești.

Am întins mâna, l-am atins. A fost dragoste la prima vedere. Și de atunci nu ne-am mai despărțit. Mă acompania peste tot. 

După nuntă, culmea, eu mi-am primit darul. Snow era doar al meu. Pentru totdeauna. Nu am ezitat să îl iau. Mi l-am dorit. L-am plăcut de la început. Și el pe mine. Îl am și acum. E prietenul meu de nădejde.

Nu uit să îi împărtășesc Mihaelei momentele noastre speciale. E mereu prezentă cu sfaturi și zâmbete. I-am povestit despre Pet Cochet, salonul de coafură canină care l-a răsfățat într-un mare fel. A fost uimirea când am descoperit împreună blogul Lăbuțe Fericite. Eu am citit câteva articole înainte de a călca pragul salonului. Așa am știut mai bine de ce anume are nevoie Snow. În primul rând, de un loc primitor unde dragostea pentru animale se simte și se transmite într-un mod delicat. Patrupezii nu sunt doar ,,toaletați", ci transformați în opere de artă. Gata să apară pe scenă, chiar și pe scena vieţii, cea de zi cu zi.

A face baie într-un spațiu dotat cu produse premium și prosoape pufoase lux nu mai este o corvoadă, ci un mod de relaxare. Moment care se poate prelungi într-o altă cameră special amenajată în acest sens, cu muzică chill și, bonus, un masaj de urechi. Snow dă din codiță, încântat. Eu zâmbesc tâmp și urmăresc cu privirea spațiul unde se dezlănțuie magia, iar fantezia beneficiarilor poate prinde aripi. Am înțeles de ce îi place aici. În locul lui, nu cred că aș mai pleca. Și totuși, Snow mă urmează. Mă iubește și preferă să îi fiu alături. Atunci, acum și în viitor.

În al doilea rând, aspectul îngrijit reflectă un animal fericit și un stăpân mulțumit:  ochii mari, năsuc strălucitor, urechi aranjate și coada pufoasă. Toate întrunesc portretul unui suflet frumos, pregătit să fie răsfățat și iubit. Cine i-ar putea rezista acestui bulgăre de zăpadă?

Lătratul și zâmbetele sunt bonus.

Acest nor mare, alb și pufos este disponibil mereu să fie iubit. Mă bucur că m-a ales, că acum este al meu. 

Acest articol a fost scris pentru proba nr. 10 din cadrul competiţiei SuperBlog 2025.