RECENZIE: ,,Hai să ne rujăm împreună"

 

,,Nu uiți când vrei, uiți dacă este menit să uiți. Și nici nu se termină când vrei să se termine, căci sufletul nu are nici început, nici sfârșit."

Am început să citesc această carte cu gândul că, fie ideile mele preconcepute se vor consolida întărind faptul că principiile morale dacă sunt încălcate nu vor aduce decât multă suferință, fie aceste păcate pot fi privite ca perspective care, uneori, ne pot schimba viața în bine. Am învățat că simplitatea este șablonul ideal pentru a ilustra tot ce este frumos.

Pornind de la o scânteie, s-a aprins focul dragostei în inimile a două extremități (Ana și Mag). Împrejurările i-a unit nu numai în spațiul exterior (școala), ci și într-un cadru intim. Dragostea platonică se concretizează treptat în fapte reale. Se consumă repede și intens. 

Până când?

Teama se amplifică, necunoscutul prinde contur în mințile celor din jur, iar prejudecățile îi îndepărtează. Cine a greșit? Iubirea lor (dintre o profesoară și elevul ei) a existat cu adevărat? Sau ambiția fiecăruia a fost mai presus de orice?

Finalul deschis nu face altceva decât să-i permită cititorului să mediteze, să viseze și să găsească singur motivele care justifică ruptura dintre cei doi îndrăgostiţi. 

Da, din punctul meu de vedere, ei sunt doi amorezi care își dăruiesc totul fără menajamente și ezitări, iar când se simt pustii pun punct acestui capitol. Nu luptă, nu privesc în urmă, își continuă drumul mai departe. Fiecare evoluează în felul său, trăiesc împreună, dar și separat, se completează.

De ce să se rujeze împreună? Ce înseamnă asta, de fapt?

Mai presus de toate, titlul romanului este o metaforă, o perdea, în spatele căreia se ascunde o iubire arzătoare, un păcat strigător la cer în ochii societății. 

Însă, dincolo de acestea, se află două suflete sincere care se iubesc cu adevărat, se maturizează și își ridică dragostea la cel mai înalt nivel. Care vor fi consecințele acestei iubiri?