Wednesday, December 27, 2023

RECENZIE: ,,O minciună perfectă"

 


Se spune că: ,,La pomul lăudat să nu mergi cu sacul dezlegat”. Şi cum am citit numai păreri pozitive despre cartea asta şi aşteptările mele erau pe măsură. Degeaba. Nu m-a impresionat nimic din cele relatate, deşi am găsit toate ingredientele: inocenţă, frumuseţe, perfecţiune, patimă, pasiune, defecte, oroare, minciuni, crime ...

Toate astea, pentru ce? Care este obiectivul final? Cine este vinovatul? La ce ajută atâta suferinţă?

În spatele lor e o minte diabolică, bolnavă, care îşi satisface propria plăcere.

E interesant? Pe mine nu m-a impresionat deloc. Am întâlnit o altă Lolita şi un Humbert Humbert „mai întunecat”. Nimic nou.

Mai mult decât atât, am ştiut cine este făptaşul. Recunosc că a trebuit să apară a doua crimă pentru a-l putea identifica, dar nu m-am înşelat. Iar sfârşitul lui a fost inevitabil necruţător şi rece.


Sunday, December 17, 2023

RECENZIE: ,,The journal of a German Doctor during the WWII"

 


Am primit cartea asta acum ceva timp. Mai exact, un an și jumătate. Și am citit-o în trei zile. Trei zile în care am descoperit trei jurnale, trei persoane deosebite și o poveste de viaţă emoționantă.


Sigmund Berg este medic (un geniu neînțeles) acceptat de societate numai dacă respectă regulile impuse de ceilalţi, Joseph, înțeleptul prin ochii căruia vedem latura mai puțin plăcută a vieții prietenului său și Christa, nepoata medicului, cea care dorește să-și cunoască trecutul și rădăcinile. 


Toți încearcă să justifice decizia lui Sigmund de a-și încheia mult prea devreme socotelile cu viața. Lipsa corectitudinii, presiunea și devotamentul îl împing să recurgă la gestul extrem. Deciziile eronate luate în împrejurimi tensionate nu pot conduce decât spre un final tragic. Fiecare acțiune este bine descrisă, personajele sunt conturate cu atenţie, iar pasajele de dialog întregesc idei filosofice care necesită o analiză profundă. În spatele conceptelor induse se află motive întemeiate ce controlează în mod riguros destinele personajelor.


Într-un mediu în care domneşte manipularea, simțul dreptății este o piedică. Moralitatea o povară. E ca și cum s-ar lupta cu morile de vânt. Joseph alege să fugă, să se salveze. Sigmund se plafonează, acceptă situația și clachează. Avem un erou aici? Cu siguranţă, e cel care își urmează inima și își îndeplinește visele.


Îi mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit! A fost o plăcere să citesc acest roman!

Saturday, December 16, 2023

Pasiunile primează în fața responsabilităţilor?

 


 Deseori, se întâmplă să citesc o carte foarte bună într-un interval de timp mai lung decât de obicei. Şi nu pentru că are multe pagini, îmi place dacă este o poveste complexă, ci pentru că nu am mult timp liber. Îmi impun să citesc în fiecare seară câteva pagini chiar şi atunci când nu mă simt bine. Ştiu că nu procedez corect, dar curiozitatea este atât de mare încât nu resist. Şi … cedez. Măcar o jumătate de oră să fac ce îmi place.
 Zilele trec. Mă simt obosită. Tot mai obosită. Dorm puţine ore tocmai pentru a reuşi să îndeplinesc toate sarcinile, dar şi o parte din pasiuni. Pentru cele din urmă, dedic mai puţin timp şi energie. Păstrez optimismul pentru ceea ce cred că reprezintă responsabilitatea mea şi are titlu de obligativitate.
 Oare asta să conteze cu adevărat pentru mine? Este primordial, nu contest asta, însă ar trebui să pun odihna şi sănătatea înainte de toate. Nu mi-am dat seama sau, poate, m-am considerat mai puternică decât sunt.
 Acum, când toate s-au dat peste cap, nu mă simt bine şi totuşi, la ceva sunt nevoită să renunţ, la ceva pentru a putea face altceva. Şi nu este greu de ghicit care a fost alegerea mea. Conştiinţa şi raţiunea sunt mai puternice întotdeauna. Pasiunea rămâne pe locul doi. Ca de obicei.
 Deşi, mă supăr, recunosc. Este felul meu de a acţiona. Şi nu cred că voi aplica importante schimbări curând. Prefer să fac totul (aproape) perfect. Nu e uşor, dar e solicitant. Nici nu ştiu dacă vreodată voi avea curajul de a pune pasiunile pe primul loc. Ceea ce ştiu în mod sigur este faptul că îmi iubesc meseria, lucrez cu drag, dar citesc şi scriu cu şi mai multă plăcere.

Sunday, December 10, 2023

Fragmente extrase din romanul ,,The journal of a German Doctor during the WWII"

 


Well, what would it be like, if we had the same perception of what is happening around us right now? One Day, we might wake up in a different reality, and we would understand that what we are living right now was just a dream? Even if for us it was the only reality we had been aware of. Wouldn't all the negative things, that are happening, be less important then? Or not important at all?


After all, this is the only reality we are aware of, and there are no hints of the existence of a different reality as you suggest. What is the point in hypothesizing about something we have absolute no evidence exist? If someone you care about were struck by lightning tomorrow would you suffer less if you could find the reason what that had happend?


,,An old man is always preparat for everything. You'll see when you get old. At my age God tells you things which your ears were not prepared to listen before." and he winked at me like a wise child who didn't want to betray the secret his best friend had asked him not to. ,,When I was your age, I just believed in rationality and facts, too. I thought I was the only one in charge on my own life, but I never actually have been, at least not completely. We can only choose the moves we make, not their final result. And sometimes you don't make any move at all, but still get the best thing you could have only imagined before.


Have you done anything interesting since we last met?

Not really. I've done a lot of things, but I don't think any of them and notable. Just routine. 

You'll probably laugh, but most of my life I've felt the same as you, that my life is just routine. However, most of the people I've met have found my life story to be exciting. 

You're probably right, Joseph. We sometimes miss seeing how unique our lovește are; or at least, interesting. Everyone has a different story to tell.


A book gives you at least the possibility to reason. Reading, at least, appeals to one of the superior functions in the brain. I would say that every time a  book has led to conflicts between people, it was because of the misinterpretstion of its content. It wasn't the content itself, but the fact that someone spread false ideas to those who haven't actually read the book, but just heard an interpretation; as always, people's ignorance of a certain subject. 


Things are sometimes a lot more subtle than that. Sometimes it's only about not giving a fair chance to everyone to fulfil their own destiny. 


[...] there is no chance of succeeding when it comes to doing the right thing?

What I'm trying to say is that a voice can't be heard when a lot of noise is buzzing around.

RECENZIE: ,,Pierdut și regăsit în călătoria inimii"

 


”Pierdut şi regăsit în călătoria inimii” este o carte specială. Foarte specială, aş putea spune, datorită întâmplărilor care întregesc acest jurnal de călătorii. Dincolo de pagini, am cunoscut un tânăr ambiţios, cu spirit de aventură căruia nu i-a fost teamă să înfrunte piedicile care s-au aşezat în calea sa asemeni unui zid, a continuat să călătorească ,,până la capăt”. Un tânăr sincer care s-a dezbrăcat de toate secretele şi şi-a expus viaţa fără menajamente în faţa cititorilor. Un tânăr credincios care a renunţat la mândrie şi laude şi i-a mulţumit cu smerenie lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are şi pentru fiecare reuşită. Recunosc că, gândurile şi rugăciunile lui m-au impresionat până la lacrimi. Un tânăr chibzuit şi mulţumit de ceea ce posedă fără a cere nimic în plus, doar sănătate pentru a realiza ceea ce şi-a propus. Eu îmi doresc să mai întâlnesc tineri aşa ca el, cărora şi primele raze de lumină să le aducă zâmbetul pe buze şi linişte în suflet. Din păcate, azi mulţi oameni sunt preocupaţi să obţină cât mai multe bunuri materiale şi uită că bucuria constă în lucrurile mărunte şi să îi avem pe cei dragi alături.

Nimic nu ne este de folos dacă nu ne simţim împliniţi şi fericiţi. Ştiu că fericirea este relativă, însă cartea de faţă este un exemplu concret în acest sens. Ştefan ne învaţă cum putem fi fericiţi. Pentru el fericirea poate fi transpusă într-un singur cuvânt: călătoriile. Mai întâi trebuie să ne întocmim un plan (traseul parcurs), cât efort trebuie depus şi ce cheltuieli financiare implică. Pot doar să confirm că experienţa autorului este o dovadă clară a afirmaţiei ,,Nu există nu se poate”. Parcă, el a sfidat imposibilul şi asta nu poate decât să-i aducă mulţumire deplină.

La un moment dat, am crezut că se va opri, dar credinţa în Dumnezeu l-a urcat pe cele mai înalte culmi, l-a ajutat să descopere frumosul din natură şi din oameni şi acum trăieşte înconjurat de prieteni deosebiţi.

S-a obişnuit să întâmpine probleme şi le-a înfruntat cu mult curaj. Apoi, a descis să se joace cu cuvintele şi să imprime aceste amintiri pe hârtie pentru totdeauna. A presărat multă dragoste şi le-a arătat publicului. Cum să nu ne bucurăm de experienţele lui? Cum putem să-i mulţumim? Citind cartea. Este interesantă şi merită atenţia noastră!

 

Monday, December 4, 2023

RECENZIE: ,,Întâiul dintre dobitoceni"

 


O parte dintre cărțile autorului le-am citit înainte să vadă lumina tiparului. Am cunoscut sâmburele de adevăr pe care l-a înconjurat cu ficțiune, l-a cosmetizat cu grijă învăluindu-l cu umor fin și cu ironie. 


Nu este atât de simplu să scriu despre ultimul volum de proză al lui Bacuiani ținând cont că m-am implicat în procesul de scriere al acestuia. Dacă mai iau în calcul și subiectul abordat, gradul de dificultate crește. Dincolo de toate, este o carte foarte reușită. 


,,Întâiul dintre dobitoceni" este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Însă, dacă renunțăm la ochelarii de cal și privim în profunzime activitățile, dacă detaliile primesc atenția cuvenită, universul lui Silviu poate fi ușor confundat cu realitatea de astăzi. Fie că acceptăm sau nu, personajele creionate în carte le întâlnim în fiecare zi. 


Este atât de întunecată fațeta lumii? Acolo unde banul primează, ideile și principiile sunt nule. Dacă minciuna domnește, demnitatea dispare. Dacă prostia avansează, creativitatea își mai găsește locul? Unde este plasat adevărul? Nu mai există curaj? Mai Îndrăznește cineva să viseze? Dar să iubească cu adevărat?


Într-o lume desenată în nuanțe de alb și negru avem dreptul să ne scriem propria poveste.


Autorul a privit fiecare întâmplare, situație, caz ca pe o lecție din care poate învăţa ceva util. S-a amuzat mai mult sau mai puțin și de fiecare dată a ieșit triumfător. 


La asta se rezumă viața? La câștig sau pierdere?


Pot confirma că acestă satiră este o răbufnire a autorului în cuvinte. Și mai departe, dincolo de universul său, el e un culegător de zâmbete.

Cadouri wow sau bau-bau?

Cui nu-i plac cadourile? Mie îmi place să ofer lucruri simple, dar frumoase. Sunt atentă la detalii, la preferințele persoanei căreia vreau ...