RECENZIE: ,,Orașul cu salcâmi" - Mihail Sebastian

 

Am crezut că am făcut cea mai bună alegere pentru prima întâlnire cu Mihail Sebastian. Am citit  cu mare atenție fiecare pagină și am sperat că voi găsi ceva ce să îmi placă. Știu că am avut așteptări mari, am găsit numai recenzii pozitive. 

Apreciez modul în care este descrisă dragostea pură dintre Adriana și Gelu, statornicia cu care el o iubeşte. În schimb, în capitală, fata trece granița maturităţii fizice și comportamentale și descoperă mirajul senzualității, regăsindu-și în cele din urmă fostul iubit ca pe un amant, dar alegând să-l părăsească pentru a se consacra, capricios, unei căsnicii burgheze convenționale.

Oare e nevoie să recitesc cartea pentru a reuși să o apreciez mai mult?

RECENZIE: ,,Aneta" - Lucian Domșa

 

A trecut ceva timp de când îmi doresc să scriu despre romanul „Aneta”. Caut cuvintele potrivite pentru a descrie această carte minunată. Este musai să scot la iveală toate acele sentimente pe  care mi le-a stârnit citind-o.

Nu pot să încep altfel. Mă declar îndrăgostită, de la început, de faptul că textul este scris în grai ardelenesc. Am descoperit activităţi şi tradiţii de alţii uitate. Eu nu le cunosc, dar a fost un bun prilej să le descopăr, să-mi las mintea să-şi creeze proprile imagini despre acele evenimente sacre care aveau loc în viaţa oamenilor de la ţară. Cât de simplu şi de frumos se putea trăi atunci! Şi nici pentru a fi fericiţi nu aveau nevoie de multe lucruri materiale. Lipsurile erau înlocuite cu dragoste. Nici că se putea mai bine.

Puţini săteni aveau vise măreţe, aşa cum erau cele ale lui Aneta. Majoritatea preferau să lucreze pământul, să trăiască din roadele obţinute de la acesta, să-şi întemeieze o familie şi să fie înconjuraţi de mulţi copii. Fiecare etapă stătea la baza unui tablou perfect. Toţi oamenii erau egali. Cu excepţia celor învăţaţi şi cu stare.

Ce se întâmplă în momentul în care o persoană doreşte să progreseze, să se dezvolte? Ce modificări majore se vor produce în viaţa sa? Aneta este un personaj ideal care ne demonstrează că pentru a-şi depăşi condiţia nu este absolut necesar să renunţe la obiceiurile învăţate în familie, poate să păstreze simplitatea şi puritatea în tot ceea ce urmează să facă. Progresul nu înseamnă întotdeauna o schimbare radicală. Suntem aceleaşi persoane cu noi perspective.

        Tind să cred că această carte a fost scrisă ca o dovadă a faptului că pentru a fi fericiţi este indicat să trăim în armonie cu ceilalţi. Azi alergăm în zadar după lucruri materiale şi uităm să zâmbim şi să iubim cu adevărat. Ce este fericirea? Am pierdut acest tren. Ne îndepărtăm tot mai mult de destinaţie.

        Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă!

RECENZIE: ,,Toamna este o ciornă rescrisă" - Cosmisian

 

 

Dragă toamnă,

🍁Îmi place să citesc și să scriu despre tine, să te privesc în toată splendoarea ta, să vorbesc cu și despre tine. Te-am preferat dintotdeauna, devotată îți voi rămâne mereu. 

🍂Te prețuiesc pentru imaginile colorate și bogățiile pe care ni le oferi. Cosmisian mi-a indus peisaje vii ce până acum s-au ascuns undeva în mintea mea:

🍁,,Apusul de soare atrage seară de seară privirile multora, dar, când fetița cu părul roșcat își pierde frunzele, apusul de soare pare lipit de pământ. Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze."

🍂Amândoi te iubim la fel de mult: 

🍁,,Ca trecător, admiri toamna în fiecare an. Plouă. În fiecare an plouă. Banca din parc este un tapet pastel al arborilor de deasupra, care s-au folosit de stropii ploii pentru a-și fixa fiicele de lemnul putred al băncii. Oare credeau că frunzele au atins maturitatea pentru a deveni semințe? Vântul le-a lipit de bancă pentru a le da o ultimă ocazie de a îmbrăţişa iluzia. Frunzele căzute mor ultimele."

🍂,,Toamna târzie și-a oferit ultima frunză solului obișnuit cu picături de ploaie cernute de coronamentul dens și verde al pădurii. Ploii pare că i s-a promis că frunzele sunt părinții adoptivi ai apei. Ploaia și-a născut oftatul din sânul norilor, strop cu strop, lăsându-l să-și unească destinul cu frunzele pădurii, fără să știe că frunzele aveau inima împărțită."

🍁Cine suntem noi? Doi trecători.

🍂Eu, acum, doar te admir. 

🍁El, în calitate de om al cuvintelor, scrie despre tine: ,,Toamna este o ciornă rescrisă. Eu toamna scriu cel mai bine. Te întrebi adesea cine sunt. Sunt un trecător pe care ploaia și vântul l-au pictat cu frunzele ce se credeau fiicele toamnei. Sunt ciorna pe care toamna o rescrie."

🍂În ochii mei ești minunată. În ochii lui, strălucești: ,,Și florile se ofilesc, devenind în prea scurt timp o imagine de care vrei să te desprinzi. Să știe ele oare că primăvara este i înflorire în oglindă a toamnei, care pare că înflorește atunci când umple pământul cu ruginiul desfrunzirii?"

🍁Totul este mirific. Închid ochii. Visez. Este doar o iluzie? Mai degrabă, realitatea văzută prin ochii unui trecător. 

Cu drag, 

un visător!

Îi mulțumesc autorului pentru exemplarul oferit! 🫶